Grup infracțional care acționa în Portul Constanța, destructurat de polițiștii de frontieră

Grup infracțional care acționa în Portul Constanța, destructurat de polițiștii de frontieră
Publicat: 24/11/2014, 14:11

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră, în baza unei ordonanțe emise de un procuror al Parchetului Tribunalului Constanța, au început urmărirea penală în două dosare penale, în cazul a opt persoane juridice și 11 persoane fizice – opt cetățeni egipteni, un sirian, un irakian și un român. Acestea sunt suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea de acte nereale față de autoritatea vamală și siguranța navigației.

Anchetatorii spun că gruparea infracțională desfășura operațiuni comerciale cu material lemnos pe teritoriul României, prin folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, transportând, cu două nave, cantități mari de cherestea din Portul Constanța în orașul Damietta din Egipt și obținând astfel un câștig substanțial.

De asemenea, cu acordul comandanților celor două nave, se pare că persoanele implicate în cele două dosare penale încărcau marfă peste nivelul de siguranță a vasului, fiind posibilă pierderea unei mari încărcături pe o mare agitată, ceea ce punea în pericol siguranța navigației.

Polițiștii de frontieră constănțeni fac cercetări și pentru infracțiunile de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, omisiunea în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, constituirea unui grup infracțional organizat și plasarea pe o navă a unei încărcături de natură să pună în pericol siguranța navigației.

Prejudiciul adus statului în cele două dosare nu a fost calculat cu exactitate, dar anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra uneia dintre cele două nave comerciale, sub pavilion Belize, precum și a mărfurilor transportate de aceasta, iar cealaltă navă, sub pavilion Republica Moldova, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Decizie cruntă pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar în luna iunie
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×